,,Tată bogat, tată sărac” de Robert T. Kiyosaki e o carte care a contribuit enorm la începerea unui nou capitol din povestea vieții mele.

Eram într-o perioadă de căutări a unui apartament de locuit în Cluj-Napoca și nu găseam ceva potrivit dorințelor și bugetului familiei noastre. Timpul trecea și acest proces de căutare începea să mă copleșească…

La un moment dat, mi-am amintit de cartea ,,Tată bogat, tată sărac” de Robert T. Kiyosaki. Această carte fiind recomandată cu foarte mult timp în urmă, în cadrul unui curs de formare în domeniul financiar-bancar, la care participasem.

Am simțit că ,,trebuie să citesc această carte acum”. Am cumpărat cartea și cred că în aceeași zi am și citit-o.

Am rămas entuziasmată în urma lecturii acestei cărți, pentru că primisem răspuns la unele întrebări care mă măcinau. De asemenea, m-a luminat la nivel de mindset financiar și nu doar. Am povestit soțului impresiile pozitive cu privire la această carte fără să-i dau multe detalii. L-am rugat să citească și el, iar mai apoi discutăm pe marginea ei. M-am bucurat să văd că și soțul a împărtășit aceeași impresie, după lectura cărții.

Din acel moment, ne-am revizuit lista criteriilor personale de selecție a unei locuințe, iar în decurs de o zi am gasit apartamentul în care locuim acum.

Cartea ,,Tată bogat, tată sărac” personal m-a ajutat:

  • să iau o decizie financiară bună în alegerea locuinței pentru familia mea;
  • să deschid ușa către o cunoaștere mai aprofundată în domeniul educației financiare;
  • să înrădăcinez dorința de a crea calea spre independență financiară.

Cine este Robert T. Kiyosaki și despre ce vorbește în cartea ,,Tată bogat, tată sărac”?

Robert T. Kiyosaki este antreprenor, mentor, investitor și autor american de origine japoneză, născut și crescut în Hawaii. Ajunge liber financiar și se ,,pensionează” la vârsta de 47 ani și este considerat cel mai vândut autor de cărți, cartea de față fiind tradusă în 51 de limbi și vândută în peste 41 milioane de exemplare în întreaga lume.

În cartea sa vorbește despre bani dintr-o perspectivă ,,altfel”, prezintă principii și lecții financiare într-un limbaj foarte simplu și familiar cititorului, toate ancorate prin experiențe trăite de mic copil alături de tatăl cel bogat și tatăl cel sărac. Are 228 de pagini și cuprinde 10 capitole, șase din ele fiind sub formă de așa numite lecții:

Lecția I-a. Cei bogați nu muncesc pentru bani.

Lecția II-a. De ce trebuie predat alfabetul financiar.

Lecția III-a. Vezi-ți singur de afacerea ta.

Lecția IV-a. Istoria impozitelor și puterea companiilor.

Lecția V-a. Cei bogați inventează banii.

Lecția VI-a. Munciți ca să învățați – nu munciți pentru bani.

Plusurile acestei cărți sunt:
  • Limbajul non-academic facilitează lectura cititorului într-un mod plăcut, apropiindu-l pe acesta de scrierea autorului;
  • Explicarea într-un stil simplist a termenilor din domeniul financiar și exemplificarea lor prin diverse situații de zi cu zi din viața autorului;
  • Informațiile legate de mindset financiar sunt ușor de asimilat, datorită faptului că sunt prezentate sub forma relatărilor autorului despre copilăria sa, ceea ce îl determină pe cititor să se identifice într-o oarecare măsură cu experiențele sau trăirile autorului.
Minusurile identificate sunt:
  • Conținutul cărții se bazează pe realitățile legislației fiscale din SUA. Acest aspect trebuie luat în considerare, în special, când autorul vorbește despre investițiile sale făcute în domeniul imobiliar.

Ce mi-a placut mult la această carte e că stimulează interesul cititorului pentru explorarea domeniului de educație financiară și îl îndeamnă să acționeze în acest sens pentru a ieși din ,,cursa șobolanului”. De asemenea, îl determină să reflecteze pe parcursul lecturii asupra vieții sale financiare și personale, prin intermediul întrebărilor retorice și a povestirilor autorului despre povețele date de tatăl bogat și tatăl sărac.

Ce nu mi-a placut e că, la unele subiecte abordate în carte, autorul manifestă o reținere subtilă de furnizare a mai multor detalii.

În concluzie, pot să afirm cu certitudine că ,,Tată bogat, tată sărac” este cartea care a adus valoarea adăugată în viața mea și a familiei mele. M-a ajutat să văd din altă perspectivă rolul finanțelor personale și a investițiilor în viața noastră, ceea ce nu se învață la școală sau la facultate.

Recomand cu căldură această carte tuturor celor care au citit sau nu citit nicio carte de educație finanicară, deoarece cu siguranță în urma lecturii vor rămâne cu ceva idei aplicabile pentru ei în momentul respectiv.

Abia aștept să-mi spui într-un comentariu dacă ți-a plăcut și ție.

Lectură plăcută!

Stela

Un Ebook în dar pentru tine!

20 de măsuri eficiente care te pot ajuta să reduci una dintre cele mai mari griji ale oamenilor – cea legată de bani.

Descarcă gratuit!


    3 replies to "Tată bogat, tată sărac- Robert T. Kiyosaki, recenzie de carte"

    • Nat

      Salutare,
      Atat de interesant ai relatat despre aceasta carte incat nu am putut ezita sa nu o citesc si eu, mai ales ca deja o aveam in biblioteca familiei.
      Intr-adevar este o carte motivationala, care iti deschide poarta catre o lume a cunoasterii educatiei financiare, dar cu totul diferita de ceea ce am studiat la liceu si universitate. Cel mai mult mi-a placut ca aceasta carte te indeamna sa studiezi continuu diverse subiecte, nu doar de ordin financiar, dar si cu privire la dezvoltare personala, comunicare interumana, negocieri s.a., te face sa iti schimbi viziunea personala despre viata.
      Pot spune cu certitudine ca datorita aceastei carti mi-am redescoperit pasiunea pentru lectura, de mult uitata.
      Iti multumesc mult pentru recomandare 😉

      • Stela Barbaroș

        Salut! Mulțumesc că ți-ai împărtășit impresiile cu privire la această carte și mă bucur că ți-a fost de folos recenzia și cartea propriu-zisă! Total de acord cu mențiunile făcute de tine. 🙂

    • […] deja știi răspunsul. Personal, am fost mai conștientă de răspuns după ce am citit cărțile: ,,Tată bogat, tată sărac” de Robert Kiyosaki și ,,Secretul libertății” de Napoleon Hill. Dacă nu ai învățat de mic […]

Leave a Reply

Your email address will not be published.