Tag: autocunoastere financiara

Aici găsești articole despre educație financiară, dezvoltare personală și recenzii cărți. Citește ce ți se potrivește și revino pentru noi inspirații!

alinierea financiara în cuplu

Alinierea financiară în cuplu

Din momentul în care formăm un cuplu, se produce o aliniere la nivelul inimilor noastre. Pe măsură ce înaintăm în relația de cuplu ne cizelăm reciproc și ne aliniem și pe celelalte planuri mai mult sau mai puțin. Dar cât de mult ne aliniem și din punct de vedere financiar? Cum stăm la acest capitol? Și ce este, de fapt, alinierea financiară în cuplu? Cum știm cât de aliniați suntem în cuplu? Cum poate fi realizată alinierea financiară în cuplu? Ce este alinierea financiară în cuplu? Alinierea financiară în cuplu este simbioza relației la nivel financiar între cei doi parteneri de viață. Mai simplu spus, este potrivirea perspectivelor partenerilor cu privire la bani și gestionarea acestora în cuplu. Fiecare dintre parteneri poate avea o perspectivă, fiecare are impregnat tipare, credințe și convinegerile legate de bani, de când era copil, de la părinți, rude, prieteni, școală, media. Și atunci cu cât e mai mare diferența de perspective, cu atât alinerea financiară necesită mai multă conștientizare, deschidere, onestitate și comunicare. Și nu e nimic rău sau greșit în a avea perspective diferite. Important e să se conștientizeze acest lucru și să-și dorească partenerii să ajungă la un compromis, să ajungă la o soluție care să se potrivească amândurora. Aici vreau să punctez ceva important! Relația de cuplu e cea mai vindecătoare relație pentru noi, pentru că partenerul nostru ne oglindește ceea ce avem de vindecat la noi, la copilul nostru interior. Aceasta ne oferă un spațiu de șlefuire continuă a ego-ului nostru (atâta cât putem), de modelare a personalității noastre. Și atunci, faptul că avem păreri diferite față de gestionarea banilor și ne putem da seama care sunt credințele și tiparele noastre legate de bani, că partenerul ne apasă „butoanele”, exact acolo unde ne „doare”, ne crează posibilitatea de a vindeca și schimba ceva la noi (dacă alegem să vedem asta). Consider vitală discuția despre bani între parteneri chiar de când formează un cuplu. Pentru că cu cât mai devreme există claritate și concordanță în această zonă, cu atât va fi mai fluidă relația la nivel financiar dintre cei și nu doar. De ce? Pentru că, așa cum menționam la începutul articolului, trăim pe mai multe planuri existențiale: material (fizic), mental, emoțional și spiritual. Iar lumea banilor, se regăsește în toate cele 4 planuri. Așadar, alinierea financiară va contribui la crearea, menținerea unui echilibru pe cele 4 planuri, la armonizarea și întărirea relației de cuplu. Din culise… Pot să împărtășesc chiar din experința mea de viață de cuplu. În momentul în care am decis cu soțul meu să stăm împreună, printre primele subiecte abordate a fost cea legată de bani. Întrebarea a fost următoarea: „Și cu banii cum facem?”. Nu a fost o discuție simplă, chiar destul de provocatoare aș spune, deoarece a fost nevoie să ne aliniem cumva perspectivele noastre și să ajungem la un compromis. Sunt recunoscătoare pentru acea primă discuție legată de bani, pentru că anume ea a pus bazele unui sistem de management financiar în familia noastră și a fost despre „Împreună”. Cum știm cât de aliniați suntem în cuplu? Cât de mult suntem pe aceeași lungime de undă cu partenerul nostru de viață, când vine vorba de bani? Cum știm cât de aliniați financiar suntem? Cu siguranță tu știi răspunsul, dacă îți dai voie să fii sincer cu tine însuți și să vezi așa cum stau lucrurile, chiar dacă poate îți place mai puțin sau doare. Iată niște întrebări care să te ajute să evaluezi cum stai la capitolul de aliniere financiară în cuplu: Cât de des discutați cu partenerul tău de viață despre bani și situația voastră financiară? Cât de mult planificați împreună viitorul vostru financiar? Luați împreună decizii financiare? Aveți un buget lunar pentru a vă gestiona cheltuielile? Cum v-ați împărțit responsabilitățile financiare în casa voastră? Ai avut situații în care ai făcut anumite cheltuieli și le-ai ascuns partenerului? Ce părere aveți despre modul în care să cheltuiți banii? Care ar fi gradul vostru de încredere reciprocă atunci când vine vorba de bani? Cred că răspunsurile la aceste întrebări te pot ajuta să conștientizezi o imagine de ansamblu! Cum poate fi realizată alinierea financiară în cuplu? Realizarea alinierii financiare în cuplu necesită 3 ingrediente de bază: autocunoașterea financiară, comunicarea deschisă și conștientă între parteneri și planificarea financiară. Autocunoașterea financiară Autocunoașterea financiară ne ajută să conștientizăm cine și cum suntem pe plan financiar. Ne ajută să ne înțelegem emoțiile și fricile legate de bani, ce simțim și de ce reacționăm cum reacționăm când vine vorba de bani, de cheltuirea, economisirea sau investirea lor. Ne ajută să ne înțelegem pe noi înșine, să înțelegem comportamentul nostru și tiparele noastre financiare, mai întâi, ca apoi să-l puteam înțelege mai bine și pe partenerul nostru de viață. Doar fiind conștienți de noi putem să ștergem filtrele prin care ne vedem partenerul de viață la capitolul legat de bani și nu doar. Putem să manifestăm empatie, compasiune și să fim deschiși să găsim o cale de mijoc. Comunicarea deschisă și conștientă Comunicarea deschisă și conștientă este cheia care poate deschide orice poartă închisă. Așadar, e foarte importantă comunicarea în orice aspect al vieții noastre, chiar și cel legat de bani. Cum ar fi și ce ar aduce în viața ta de cuplu o discuție cu privire la bani și administrarea lor împreună, conștientizând propriile convingeri, frici, experiențe financiare care te-au afectat în copilărie sau chiar și mai târziu și le-ai împărtăși cu jumătatea ta? Cum ar fi să manifești interes (punând întrebări deschise) față de ceea ce a trăit, a văzut, a auzit, la rândul său, partenerul tău de viață în copilărie sau ce gândește despre bani, ce toleranță la risc are? Și asta pentru ca să-i poți înțelege comportamentul și deciziile financiare și a găsi soluții care să vă ajute pe amândoi în gestionarea banilor, dar și armonizarea vieții de familie. Planificarea financiară Planificarea financiară este acel ingredient care ne poate ajuta la modul cel mai practic și concret când ne dorim alinierea financiară în cuplu. În momentul

Read More »
obiective financiare

5 Pași în setarea și realizarea de obiective financiare

Cum să stabilești obiective financiare astfel încât să le realizezi? Care sunt pașii concreți și ce ingrediente trebuie să iei în considerație? O rețetă care dă rezultate și la care am am ajuns pe parcursul anilor și pe care vreau să o împărtășesc cu tine în acest articol. Suntem în luna ianuarie în care tot vorbim de obiective. Dar cât de mult vorbim și de obiective financiare? Ori când auzi de cuvântul „financiar”, încerci să eviți subiectul sau să-l ascunzi sub „preș”, poate te sperie sau îți creează disconfort sau crezi că e complicat! Te înțeleg… Nu zic că ușor sau greu, pot doar să-ți spun că e într-adevăr provocator și că merită! Te îndemn să-ți dai voie să fii deschis/ă și să ai o curiozitate de copil în acest proces de setare a obiectivelor financiare. Poate îți zici: „Bine, bine, am înțeles și acum… ce am de făcut, cu ce încep setarea de obiective financiare?” 5 Pași în setarea și realizarea de obiective financiare Pasul 1 – Autocunoaștere financiară În primul și primul rând e nevoie să te autocunoști din punct de vedere financiar. De ce? Pentru că dacă ar fi să comparăm setarea de obiective financiare cu traseul unei călătorii, atunci trebuie să cunoaștem și punctul în care ne aflăm, nu doar unde vrem să ajungem. Iar punctul în care vrem să ajungem e nevoie să fie în concordanță cu ceea ce suntem. Bine, și aici apare întrebarea: „Cine sunt eu, cum sunt eu pe plan financiar?” Ca să-ți răspunzi la această întrebare, te invit să descoperi următoarele aspecte financiare despre tine însuți: Ce convingeri ai legate de bani? Să presupunem că ți-ai stabilit un obiectiv financiar, cum ar fi de exemplu: „Să-ți mărești veniturile de X ori sau cu suma Y pe lună sau pe an.” Șansele de a realiza acest obiectiv sunt mici dacă ai un mindset financiar limitativ, convingeri limitative legate de bani, ai blocaje la nivelul subconștientului de care nici nu-ți dai seama. Așa cum lucrurile se întâmplă nu doar în lumea fizică, dar și cea a subconștientului. Nu uita: trăim pe mai multe planuri – fizic, metal, emoțional și spiritual. Care e sistemul tău de valori? Care sunt valorile care te definesc și după care trăiești? În sistemul tău de valori se regăsesc valori de ordin financiar, cum ar fi: prosperitate, libertate, siguranță? Banii te pot ajuta să trăiești conform valorilor tale. Dacă obiectivele tale financiare nu sunt în concordanță cu ceea ce este important pentru tine, nu vei avea entuziasmul necesar pentru a le realiza. Ce tip de personalitate financiară ai? În funcție de tipul de personalitate financiară pe care îl ai, poți vedea posibilitățile de îmbunătățire a vieții tale financiare, la nivel de comportament și relație cu banii. Vei putea deveni conștient/ă de accesibilitatea obiectivului financiar, pe care ți l-ai propus. De exemplu: ai tipul de personalitate financiară cheltuitorul și ți-ai propus ca obiectiv să economisești în noul an suma X. Ce ar însemna asta? Păi asta ar presupune că realizarea obiectivului financiar propus va necesita un efort suplimentar, o determinare și o voință de fier, și desigur o bună administrare a banilor. Care e profilul tău de risc? Știind profilul tău de risc, poți ușor să verifici dacă obiectivul financiar care dorești să-l setezi e în concordanță cu toleranța ta la risc. Dacă obiectivul tău nu este aliniat cu toleranța ta la risc, îndeplinirea acestuia s-ar putea să-ți creeze tensiune, stres suplimentar, nemulțumire sau pur și simplu să nu apuci să-l atingi. De exemplu: ai un profil de risc conservator și ți-ai propus să faci primele investiții achiziționând acțiuni la bursă. De asemenea, profilul de risc te ajută să înțelegi cum și de ce iei deciziile financiare pe care le iei. Care e situația ta financiară? Care sunt veniturile, cheltuielile, activele și pasivele tale? Ce economii, datorii ai? Ai un fond de siguranță, un portofoliu de investiții? Care e averea ta netă? Atunci când îți cunoști detaliat, în cifre, situația financiară ai mai multă claritate și poți să identifici concret, la modul practic, ce obiective financiare ai nevoie să setezi ca să-ți îmbunătățești viața financiară. Te ajută să găsești soluții practice și acțiuni pentru îndeplinirea obiectivului tău financiar. Ce obiective financiare am sau îmi doresc? Cum ți-ai dori să arate în viitor situația ta financiară? Care sunt obiectivele tale financiare pe termen mediu și lung? Obiectivele tale financiare sunt în concordanță cu visele tale, cu idealurile tale personale? La această etapă îți conturezi ușor obiectivul tău și verifici pentru tine dacă acesta e chiar ceea ce îți dorești cu adevărat.  Planificatorul Strategic Personal – descoperă-l acum! Pasul 2 – Modelul SMART După ce ai obținut claritate cu privire la „Cine ești din punct de vedere financiar?”, poți trece la setarea obiectivelor financiare propiu-zise, după modelul SMART. Adică obiectivul tău trebuie să fie: Specific – Ce vreau să realizez? Măsurabil – Cum știu că obiectivul a fost îndeplinit? Accesibil (de atins) – Poate fi atins acest obiectiv? Cum poate fi atins? Relevant – Acest obiectiv are legătură cu obiectivul meu central? Încadrat în Timp – Până când sau în ce perioadă va fi realizat? Acestea întrebări ale modelului SMART te ajută să treci obiectivul tău financiar printr-o pâlnie ca să-l rafinezi mai departe. Pasul 3 – Ancorarea cu sistemul de valori Acum că ți-ai definit obiectivul financiar și ai verificat dacă e SMART pentru tine, întrebă-te dacă acesta e ancorat cu sistemul tău de valori? De ce? Pentru că valorile noastre ne definesc destinul financiar. Pentru că ne gestionăm banii, timpul și energia conform valorilor noastre. Și dacă obiectivul nu este ancorat cu sistemul tău de valori, cu ceea ce este important pentru tine, șansele ca să-l realizezi se reduc enorm. Pasul 4 – De ce-ul La această etapă îți găsești motivația interioară. Or, dacă nu ai motivație, mai realizezi obiectivul tău financiar? Nu prea… Poate la început mai ai entuziasm, însă mai apoi focul perseverenței cere a fi hrănit și cu motivație lăuntrică. Așadar, care e De Ce-ul? Ce

Read More »
Select the fields to be shown. Others will be hidden. Drag and drop to rearrange the order.
  • Image
  • SKU
  • Rating
  • Price
  • Stock
  • Availability
  • Add to cart
  • Description
  • Content
  • Weight
  • Dimensions
  • Additional information
Click outside to hide the comparison bar
Compare