Tag: cont de economii

Aici găsești articole despre educație financiară, dezvoltare personală și recenzii cărți. Citește ce ți se potrivește și revino pentru noi inspirații!

produse de economisire

Cum analizezi produsele de economisire oferite de bănci- Partea a II-a

Așa cum ți-am promis, am revenit cu Partea a II-a la acest subiect. În Partea I am vorbit despre tipurile de produse de economisire oferite de bănci, avantajele/dezavantajele acestora și în ce situații concrete sunt mai potrivite. În acest articol, vei găsi informații cu privire la: condițiile de economisire; costurile aferente; alegerea băncii la care să depunem economiile; plafonul de acoperire asigurat de FGDB; impozitul pe dobândă. Deci, hai să trecem propriu-zis la subiect, pe puncte, așa cum am enumerat mai sus! 🙂 Condițiile produselor de economisire Din moment ce ai identificat nevoia ta de economisire și tipurile de produse de economisire care ți se potrivesc, e timpul să analizezi mai detaliat condițiile. Și anume: Valuta În ce valută vrei să economisești? În funcție de răspuns vei putea merge mai departe pe celelalte aspecte, care vor fi descrise în continuare. În cazul în care te interesează să economisești în dolari, e bine să știi că în România nu toate băncile oferă, de exemplu, conturi de economii în dolari. Suma minimă de deschidere Pentru a deschide un cont de economii sau un depozit la termen, e nevoie de o sumă minimă de deschidere obligatorie. Spre deosebire, de planurile de economisire și depozitele la termen, la conturile de economii vei găsi oferte și cu sumă minimă 0. Perioada Pentru conturile de economii perioada e nedeterminată, cu excepția, conturilor de economii pentru copii, la care termenul e până la împlinirea vârstei de 18 ani a copilului. Pentru planurile de economisire, de regulă, 12 luni, iar pentru depozitele la termen alegerea e foarte mare de la 1 lună până la 36 luni. Rata dobânzii Nivelul ratei dobânzii trebuie raportat la rata inflației, ca să ai o imagine mai clară a ofertelor care le studiezi. Pe piața bancară vei putea găsi oferte care au nivelul ratei dobânzii și în funcție de anumite intervale de referință, care se aplică la suma depozitului. Pe lângă aceasta, e bine să iei în considerație, dacă rata dobânzii la produsul de economisire X este fixă sau variabilă, cu sau fără capitalizare. De regulă, conturile de economii au dobândă variabilă (care se modifică pe parcursul perioadei de deținere), iar depozitele la termen- fixă. Cât privește capitalizarea, care ar fi dobânda la dobândă sau dobânda compusă, o vei întâlni la conturile de economii, iar la depozitele la termen mai puțin. Și aici, mă refer la capitalizarea lunară. De exemplu, ai deschis un depozit la termen de 6 luni și în prima lună primești în cont dobânda. Aceasta se cumulează cu suma depozitului. Iar luna viitoare se aplică rata dobânzii, nu la suma cu care ai deschis depozitul inițial, ci la soldul depozitului care acum însumează suma depozitului și suma dobânzii de luna trecută. Și tot așa lună de lună… Pentru sumele mai consistente de bani și perioade mai lungi diferența e semnificativă la depozitele cu capitalizare lunară față de cele cu o capitalizare anuală sau semestrială. Costurile aferente produselor de economisire Atunci când analizăm niște produse de economisire, suntem tentați să ne focusăm atenția pe rata dobânzii oferită de bancă. Dar pe lângă aceasta, la fel de important e să luăm în calcul toate comisioanele aferente produsului ales. În continuare, îți prezint o listă de întrebări legate de costurile unui cont de economii/depozit, răspunsurile cărora te pot ajuta să faci alegerea corectă: Există comisioane la deschiderea sau la închiderea contului de economii/depozit, dar și a contului curent de care este legat? Există comisioane sau penalități la desființarea depozitului? Există alte costuri care pot să afecteze returnarea fondurilor din depozit/cont de economii? De exemplu, un comision de retragere de numerar, comision plată interbancară/intrabancară? Există costuri de completare a produsului de economisire ales, comision depuneri numerar sau comision încasare interbancară/intrabancară? Probabil, că unele costurile vor depinde dacă ai și alte produse sau servicii la banca la care ai decis să deschizi un produs de economisire. Cum să alegi banca la care să depui economiile tale? Când e vorba de ales banca la care să-ți pastrezi economiile, pe lângă ofertă și costuri, relația de colaborare care poate deja o ai, te gândești și la: siguranță; calitatea serviciilor și produselor bancare; accesibilitate; calitatea deservirii. Și aici, o să mă opresc la siguranță. De menționat, că banii fiecărui deponent la bancă sunt garantați de Fondul de Garantare a Depozitelor Bancare. Conform legii, în cazul în care banca nu mai poate rambursa banii deponenților, FGDB plătește o compensație care poate fi de maximum 100.000 Euro/persoană/bancă. De asemenea, e bine să analizezi banca la care vrei să ții economiile tale. Acccesează site-uri de specialitate sau site-ul Băncii Naționale a României. Analizează rapoartele financiare, rapoartele anuale ale băncii care sunt publicate pe site-urile acesteia. Astfel, poți afla: Cine sunt acționarii majoritari ai băncii? Unde se situează în clasamentul băncilor din România, după active sau profit? Cum sunt indicatorii de profitabilitate (ROE, ROA) și cum au evoluat în ultimii ani? Care este performanța indicatorilor de prudență bancară din ultimii ani? (Rata de adecvare a capitalului, rata creditelor neperformante, acoperirea necesarului de lichiditate, credite acordate/depozite atrase) Cu siguranță, dacă ai răspuns la aceste întrebări îți vei cunoaște bine partenerul bancar. Dar vei avea și mai multă claritare și încredere în alegerea care o faci. Un alt aspect important de care trebuie să ții cont Conform legislației fiscale, veniturile din dobânzi sunt impozabile. Prin urmare, banii tăi din dobânda aferentă unui produs de economisire vor fi impozați cu 10%. În cazul în care ești nerezident, cota de impozit este de 16% sau cota stabilită în convenția de evitare a dublei impuneri. Impozitul pe dobânzi este reținut direct la sursă, adică de către bancă. Astfel, la scadența unui depozit, de exemplu, vei primi dobânda ta cu 10 la sută mai puțin. Deci, după cum că ai observat, pentru a lua o decizie înțeleaptă legată de alegerea unui produs bancar de economisire, e nevoie să iei în calcul mai multe aspecte, decât pare la prima vedere. Cu cât le vei cunoaște mai în detaliu, cu atât vei ști mai exact ce se întâmplă cu

Read More »
economisire

Cum să analizezi produsele de economisire oferite de bănci- Partea I

Cât de frecvent ai fost în situația în care vrei să faci economii și trebuie să decizi de ce tip de produs de economisire ai nevoie? Care ți se potrivește? De la ce bancă și cum să faci alegerea corectă? Cu siguranță nu o singură dată. Spectrul de produse de economisire oferit de bănci este foarte bogat și variat, dar ușor bulversant. Și asta pentru că ai de luat în calcul mai multe aspecte importante, despre care vreau să îți vorbesc într-o serie de articole. Cum ar fi: tipurile de produse de economisire; banca la care să depunem economiile; condițiile de economisire; costurile aferente; plafonul de acoperire asigurat de Fondul de Garantare a Depozitelor Bancare. Personal am analizat mai în detaliu aspectele enumerate mai sus, când am creat un fond de rezervă și un sistem de economisire al familiei. Astfel, vreau să împărtășesc cu tine experiența, informațiile/concluziile cu privire la produsele de economisire de pe piața bancară și cum să faci alegerea corectă raportată la situația și nevoile tale. Ești pregătit/ă? 🙂 Să începem călătoria în lumea bancară! Ce tipuri de produse de economisire găsești pe piața bancară? Pentru început, în articolul de astăzi, vreau să mă axez pe tipurile de produse de economisire bancare, și anume: contul de economii; depozitul la termen; contul de economii pentru copii; planul de economisire. Mai exact, le voi defini și voi scoate în evidență principalele caracterisitici, avantaje/dezavantaje, dar și în ce situații și pentru ce nevoi sunt mai potrivite. Contul de economii Este un produs bancar de economisire care îți oferă posibilitatea de a depune și retrage bani în orice moment. Se constituie pe o perioadă nedeterminată și te remunerează cu o dobândă la sfârșitul lunii. Sunt cele mai la îndemână, așa cum îți oferă flexibilitate și acces permanent la banii tăi din cont. Avantajele unui cont de economii: Pentru a deschide un cont de economii ai nevoie de sume mai mici, iar la unele bănci poți găsi oferte cu sumă minimă de deschidere- 0 lei; Perioada contului de economii e nedeterminată, astfel, tu decizi când vrei sau nu să-l închizi; Posibilitatea de a depune și retrage bani în orice moment îți conferă mai multă libertate în utilizarea banilor tăi; Dobânda este achitată la sfârșitul lunii în contul tău de economii, în funcție de suma de bani care ai avut-o în fiecare zi în cont. Dezavantajele unui cont de economii: Rata dobânzii este mai mică comparativ cu cea a depozitelor. Depozitul la termen Produs de economisire care îți oferă posibilitatea de a depune bani pe o perioadă prestabilită, la sfârșitul căreia primești dobânda aferentă, în funcție de suma și termenul depozitului. Scadențele standard sunt de: 1, 2, 3, 6, 12, 24 luni. Avantajele unui depozit la termen: Rata dobânzii este mai mare ca la conturile de economii și este fixă (de regulă). Dezavantajele unui depozit la termen: Necesitatea unei sume minime de deschidere, care variază de la o bancă la alta; Nu poți depune bani pe parcursul perioadei. Iar dacă retragi înainte de termen depozitul, pierzi dobânda acumulată. Conturi de economii pentru copii Acestea sunt produse de economisire destinate copiilor, care au aceleași caracterisitici ca și conturile de economii. Dar prin ce se deosebesc conturile de economii pentru copii de cele standard? Sunt deschise de către părinți/împuternicit pe numele copilului; Perioada este determinată și este egală cu diferența de ani din momentul deschiderii contului de economii și atingerea vârstei majoratului de către copil; Rata dobânzii este mai mare decât cea acordată pentru conturile de economii. Planul de economisire Este o combinație dintre contul de economii și depozitul la termen. Acest produs bancar de economisire îți oferă posibilitatea de a deschide un cont pe o perioadă determinată (standard 12 luni), cu o sumă minimă de constituire și cu depuneri ulterioare de o anumită sumă prestabilită. De regulă, planurile de ecomisire sunt oferite nu de toate băncile. Condițiile pot varia de la o bancă la alta. Avantajele unui plan de economisire: Contribuie la disciplinarea ta financiară; Rata dobânzii e mai generoasă decât cea a conturilor de economii, dar mai mică ca cea oferită de depozitele la termen; Poate fi lichidat la cerere sau la scadență (poate să difere de la o bancă la alta). Dezavantajele unui plan de economisire: Nu permite retrageri. În ce situații și pentru ce nevoi sunt potrivite fiecare din cele 4 produse de economisire? E clar că atunci când ai nevoie să economisești, toate cele 4 produse de economisire sunt potrivite. Dar când e vorba de scopul economisirii, lucrurile se schimbă. Pentru a găsi produsul cel mai potrivit de economisire pentru tine, mai întâi ar trebui să știi care este scopul/scopurile pentru care economisești. De exemplu, pentru: Un fond de rezervă. Dacă abia îl creezi, poți deschide un cont de economii, care îți oferă acces rapid la banii tăi. Astfel, poți face retrageri și depuneri oricând. Plus la asta nu pierzi dobânda, cum a fi la un depozit la termen, în cazul în care îl închizi înainte de scadență. Dacă ai deja suma necesară pentru un fond de siguranță, poți deschide un depozit la termen cu prelungire automată. Pentru diversificare poți avea și un cont de economii și un depozit la termen. Avantajul aici e că la depozite ratele dobânzii sunt mai mari, dar nu ai aceeași flexibilitate ca în cazul conturilor de economii. De aceea o opțiune ar fi să faci o combinație de produse de economisire. Un fond de investiții Dacă ești la început și vrei să aduni ceva bani pe care vrei să-i investești la un moment dat, ai putea deschide un cont de economii sau un plan de economisire. Avantajul contului de economii în acest caz e că îți oferă accesibilitate mai ridicată atunci când se ivește o oportunitate și ai nevoie de banii tăi ca să-i investești. În schimb, planul de economisire e mai potrivit, dacă știi exact la ce sumă de investit inițială vrei să ajungi și cât exact îți permiți să depui lunar bani în cont. Pe lângă aceasta planurile de economii au

Read More »
Select the fields to be shown. Others will be hidden. Drag and drop to rearrange the order.
  • Image
  • SKU
  • Rating
  • Price
  • Stock
  • Availability
  • Add to cart
  • Description
  • Content
  • Weight
  • Dimensions
  • Additional information
Click outside to hide the comparison bar
Compare