Aici găsești articole despre educație financiară, dezvoltare personală și recenzii cărți. Citește ce ți se potrivește și revino pentru noi inspirații!
Search
Popular posts
Popular tags

Nevoi de bază pe care toți le avem
Prima oară când mi-am făcut inventarul nevoilor, am rămăs surprinsă să descopăr câte nevoi de bază nu-mi sunt împlinite, la care nici nu mă gândisem. Și aceasta pentru că nu le cunoșteam și pe unele chiar nici nu știam că reprezintă o nevoie cu adevărat. În condițiile în care, credeam că ,,îmi cunosc eu nevoile”. 🙂 Atunci mi-am zis să scriu un articol la acest subiect, poate va fi de ajutor în conștietizarea nevoilor de bază și pentru alte persoane. Citind cartea „Comunicarea nonviolentă” de Marshall B. Rosenberg am găsit lista cu nevoi de bază pe care le are fiecare din noi. Iar dacă sunt sau nu împlinite, este o altă întrebare, la care te invit să reflectezi pe parcurs. Câteva nevoi de bază pe care toți le avem Nevoia de Autonomie de a ne alege obiectivele, scopurile, valorile de a ne alege planurile pentru împlinirea obiectivelor, scopurilor, valorilor Nevoia de Celebrare celebrarea vieții și a viselor împlinite deplângerea pierderilor: celor dragi, a viselor, etc. (doliu) Nevoia de Integritate autenticitate, creativitate, sens, stimă de sine Nevoia de Interdependență acceptare, apreciere, apropiere, comunitate, considerație contribuție la îmbogățirea vieții siguranță emoțională, empatie onestitate, iubire, asigurare respect, sprijin, încredere, înțelegere Nevoia de Subzistență aer, hrană, apă, adăpost mișcare, odihnă protecție față de entități ce amenință viața: viruși, bacterii, animale de pradă exprimarea sexualității, atingere Nevoia de Joc distracție, râs Nevoia de Comuniune Spirituală frumusețe, armonie, inspirație, ordine, pace Devenind conștienți de nevoile noastre este un prim pas spre a le satisface. Desigur, adresându-ne întrebări cu privire la lucrurile care sunt importante pentru noi, obiceiurile și comportamentele la care e nevoie să renunțăm sau să le schimbăm pentru a ne împlini nevoile. Atunci când unele nevoi de bază nu sunt împlinite duce la trăirea unor sentimente. Astfel, fiind conștient/ă de propriile nevoi de bază poți să te înțelegi mai bine pe sine, poți să identifi ce stă în spatele unor stări emoționale negative care le trăiești, ce nevoi nu sunt satisfăcute? Iată ce sentimente avem când nevoile noastre nu sunt împlinite: Ce sentimente avem când nevoile noastre nu sunt împlinite? furios, iritat, îngrijorat, derutat, dezamăgit, descurajat tulburat, jenat, frustrat, neajutorat, pesimist nerăbdător, nervos, emoționat, copleșit încurcat, șovăitor, trist, incomod, exasperat Totodată, când nevoile noastre sunt împlinite trăim astfel de sentimente: Ce sentimente avem când nevoile noastre sunt împlinite? uimit, confortabil, încrezător dornic, plin de energie, împlinit, bucuros inspirat, interesat, vesel, impresionat optimist, mândru, ușurat, stimulat surprins, recunoscător, mișcat Când cunoști și conștietizezi ce nevoi de bază avem cu toții, poți empatiza mai ușor cu semenii tăi. Adică, fiind atent/ă la nevoile nesatisfăcute ale oamenilor din jurul tău, poți să le înțelegi stările emoționale, trăirile, comportamentele. Cunoașterea nevoilor de bază e parte componentă din cunoașterea de sine, fără de care nu e posibilă realizarea dezvoltării personale, dar și a creării armoniei interioare și exterioare. Acum că îți cunoști nevoile de bază, cât de mulțumit/ă ești de împlinirea lor? Ai nevoi neîmplinite? Care sunt acestea și ce poți schimba din obiceiurile, comportamentele tale zilnice pentru a le satisface? Ce nevoi de bază au reprezentat pentru tine o noutate? Te invit cu drag să scrii mai jos în comentarii sau să-i faci curioși și pe prietenii tăi să afle ce nevoi de bază avem cu toții! Cu considerație, Stela Un Ebook în dar pentru tine! 20 de măsuri eficiente care te pot ajuta să reduci una dintre cele mai mari griji ale oamenilor – cea legată de bani. Descarcă gratuit!

Lecția de viață #3 – „Poți lua ce vrei fără să plătești”
În vacanța petrecută la munte, în vara aceasta, am avut parte de o nouă lecție de viață: „Poți lua ce vrei fără să plătești”. 🙂 Ca de fiecare dată când trăiesc așa momente le gravez în inima mea, le aștern pe foaie și aleg să le împărtășesc cu tine, cel/cea care citește aceste rânduri. „Poți lua ce vrei fără să plătești” Eram la râu cu băiețelul meu… eu studiam pietrele, el voia să construiască ceva din pietre. Era un moment de Prezență Împreună în brațele naturii. La un moment dat, îmi spune că are o stare de bine la râu și că este emoționat și mă întreabă cum mă simt. Și continuă: “Îmi place să construiesc cu pietre mai mult decât lego, pietrele sunt rezistente.” Apoi mă întreabă: “Îți place să fii mai mult în natură?” Eu îi răspund că da și îl întreb la rândul meu: “Cu ce îți place să te joci mai mult cu jucăriile sau cu ceea ce găsești în natură?” Eram curioasă să văd cum percepe lucrurile. Iată și răspunsul: “Cu ceea ce găsesc în natură… poți lua ce vrei fără să plătești.” Voia să spună că poate să se joace cu ceea ce îi oferă natura fără să dea bani, așa cum ar fi nevoie când merge într-un magazin de jucării. Pentru mine a fost un moment de “Daa”. Așa este natura ne oferă atâtea de ce avem nevoie cu adevărat din punct de vedere fizic, emoțional, mental și spiritual, pentru care putem fi recunoscători. Iar noi nu tot timpul avem ochi să vedem și să apreciem asta, mai uităm că suntem un tot Întreg… Cu ce plătim noi? Nu-i nevoie să ne refugiem în lumea virtuală, la cumpărături în mall-uri, să alunecăm în obiceiuri nesănătoase pentru terapie, care ne costă timp, bani, energie, atenție, viață – Mama Natură e cel mai bun terapeut. Atâta cât simți Ea te poate îmbrățișa și îți poate oferi iubire, conținere, susținere, liniște, muzică, alinare, vindecare – hrană pentru trup și suflet. Mă întrebam ce oferim, ce putem oferi noi naturii? Pentru că suntem mereu într-un joc de “a dărui = a primi”, conform legii compensației. Probabil de ceea ce oferim, putem vedea clar ce se întâmplă la scară mare cu natura. Iar ceea ce putem oferi e grija și atenția noastră, respectul și iubirea noastră, îmbrățișarea conștientizării că natura e parte din noi, e în noi. În dans cu natura… Cu natura suntem într-un dans continuu, pe care îl putem simți, dincolo de ceea ce vedem cu ochiul fizic, dacă ne dăm voie. Ea ne încarcă cu energia de care avem nevoie, ne susține viața la propriu și la figurat. Și de asta cred că putem să ne reamintim, de fiecare dată: când pășim desculți pe iarba moale și catifelată a pământului, când privim cerul azuriu, când lăsăm razele aurii ale soarelui să ne încălzească și să ne lumineze chipul, când vântul ne mângâie și pătrunde trupul, când ploaia ne picteză cu licoarea cerului… Te las pe tine să continui, să-ți amintești de momentele în care ai simțit o conexiune puternică cu natura, pentru care acum poți emana Recunoștință. Te invit la un moment de introspecție și de reflexie asupra următoarelor întrebări: Ție ce-ți oferă natura? Ce relație ai cu natura? Cum o onorezi? Dacă simți, împărtășește mai jos în comentarii, gândurile tale care au curs din întrebările de reflexie sau dacă ai rezonat cu cele scrise în articol fă un share. Cu vibrația naturii, Stela Un Ebook în dar pentru tine! 20 de măsuri eficiente care te pot ajuta să reduci una dintre cele mai mari griji ale oamenilor – cea legată de bani. Descarcă gratuit!

6 Pași care te pot ajuta să-ți optimizezi cheltuielile
Pentru a face curățenie în finanțele personale e nevoie să ne optimizăm cheltuielile. E provocator să găsim și să aplicăm soluția cea mai bună pentru a ține sub control, a reduce cheltuielile noastre și a obține în urma lor valoare cât mai mare pentru noi. Vestea bună este că e posibil și în acest articol vreau să-ți prezint 6 pași care te pot ajuta să-ți optimizezi cheltuielile. Hai să vedem mai concret despre ce este vorba! 1. Autocunoaștere personală „Cine priveşte în exterior, visează. Cine priveşte în interior, se trezeşte” spunea C. J. Jung. Ca să poți face schimbări în viața ta financiară e nevoie să începi schimbarea cu tine însuți, să te cunoști pe tine însuți. Să cunoști care sunt rolurile tale, talentele, punctele tari și slabe, viziunea și misiunea ta în viață, valorile tale, visele și interesele, tipul de personalitate. Poate te întrebi ce legătură au toate acestea cu optimizarea cheltuielilor. Răspunsul pe cât e de simplu, pe atât e de complex. Și este următorul, din perspectiva mea: atunci când te cunoști pe tine însuți, îți poți cheltui banii mai conștient. Ce vreau să spun, e că în felul acesta poți cheltui bani pentru lucrurile care sunt importante pentru tine și care îți pot aduce valoare, în concordanță cu valorile, visele și interesele tale. Și nu, din presiune socială, influență mass-media și marketing sau pentru că are vecinul și „vreau și eu”. E în regulă să vrei și tu, doar că este important să fii conștient/ă dacă ceea ce are vecinul te va face fericit și pe tine și situația financiară îți permite. Altfel, cheltuim bani pe care nu-i avem și ne creăm datorii, ori cheltuim bani pe care îi avem și pe termen lung nu ne aduc nici valoare, nici satisfacție. Și așa, nu realizăm că cheltuim bani pentru lucruri și experiențe care nu sunt aliniate cu noi ori care nu ne ajută să ne creăm viața la care visăm. 2. Autocunoaștere financiară Ca să faci optimizări la nivelul finanțelor personale este vitală și cunoașterea de sine pe plan financiar. De ce? Pentru ca să cunoști unde te afli acum, care sunt blocajele tale, care e relația ta cu banii. Altfel, cum să ajungi la destinația care ți-o dorești dacă nu știi unde te afli pe harta ta financiară?! Află și determină care sunt convingerile tale legate de bani, tipul tău de personalitate financiară, profilul tău de risc, situația ta financiară, obiectivele tale financiare. Având răspuns la aceste puncte vei putea înțelege de ce cheltui cum cheltui, ce stă în spatele acestui comportament și cum îl poți schimba spre binele situației tale financiare, cum îți poți ajusta cheltuielile. 3. Evidența cheltuielilor După ce lucrezi la „ceea ce nu se vede”, desigur că e nevoie să corelezi cu „ceea ce se vede”, mai exact să-ți cunoști și să duci evidența cheltuielilor tale lună de lună. De ce? Pentru că doar așa poți vedea unde se duc banii tăi și poți să-ți analizezi în detaliu cheltuielile tale. Ca într-un final să observi care sunt tendințele cheltuielilor tale, ce cheltuieli poți reduce sau chiar tăia. Uneori poate fi vorba chiar și de sume mici de bani, care să pară nesemnificative. Însă, făcute cu regularitate, timp de 1 an poți calcula la ce sumă poate ajunge. De exemplu, cafea cumpărată în drum spre birou, spre casă…, tot felul de gustări mici și nesănătoase, de genul, prăjiturele, covrigei, chifluțe.., știi tu mai bine. 🙂 Aici la pachet vine și analiza bonurilor de casă. Astfel, poți identifica cheltuielile impulsive și cele făcute atunci când ești înfometat. 4. Bugetarea cheltuielilor Fără a avea un buget pentru cheltuielile tale și a duce doar evidența lor, ar fi ca și cum doar privești cum pleacă banii, dar nu și îi controlezi. Practic cu ajutorul unui buget tu aloci o sumă de bani pentru diferite categorii de cheltuieli din viața ta de zi cu zi. Altfel spus, planifici și controlezi cât și spre ce direcționezi banii tăi. Stabilești un plafon pentru cheltuielile tale, care știi că e o limită care nu trebuie să o depășești lună de lună. S-ar putea ca din prima să nu reșești să respecți sută la sută bugetul care-l faci, însă în timp, cu perseverență și disciplină vei putea observa progresele. Plus la aceasta, vei avea creat un obicei bun de a gestiona cheltuielile tale. Dar și vei putea lua decizii financiare într-un mod mai inteligent cu privire la achizițiile tale, pentru că vei avea o hartă care îți va putea arăta direcția. Iar ca rezultat optimizarea cheltuielilor tale va fi mai fluidă, așa cum e un proces și nu se realizează peste noapte. 5. Diferențierea nevoilor de dorințe De multe ori cheltuielile noastre cresc doar din simplul motiv că nu facem diferența între nevoile și dorințele noastre și nu le prioritizăm. (Mai detaliat despre diferența dintre dorințe și nevoi găsești într-un articol dedicat aici.) Matematica e simplă. Dacă dăm banii pe dorințe în detrimentul nevoilor noastre, cheltuielile noastre vor crește direct proporțional cu sumele de bani cheltuite pe dorințe neplanificate sau neasumate. Cheltuielile = Cheltuieli pentru Nevoi + Cheltuieli pentru Dorințe Nu spun să nu ne mai îndeplinim dorințele care le avem, ci mai degrabă să le conștientizăm și să prioritizăm nevoile noastre în raport cu dorințele noastre. Te asigur, în așa mod vei putea să economisești mai mulți bani decât te gândești și vei putea reduce din cheltuielile tale. Îți las 3 întrebări de reflecție pentru dorințele tale, de care să-ți amintești atunci când vei avea de făcut alegeri: Cât din viața ta ești dispus să plătești cu timpul necesar pentru a câștiga banii pentru dorința ta? Câtă valoare aduce în viața ta? Este în concordanță cu valorile tale? 6. Gestionarea emoțiilor și creșterea gradului tău de conștiență Am menționat mai sus de cheltuielile impulsive. Acestea sunt făcute pe fond emoțional. Ca să le putem gestiona cu succes aceste cheltuieli, evident că e necesar să ne putem conștientiza emoțiile atunci când apar și să le putem gestiona. Conștientizarea de sine

Cele 6 pușculițe financiare
„Obiceiul de a gestiona banii este mai important decât suma.” spune T. H. Eker, care propune un sistem de 6 pușculițe financiare cu ajutorul cărora să ne administrăm banii, pe care l-am descoperit în cartea sa „Secretele minții de milionar”. Când am aflat de acest model aveam deja creat de mulți ani propriul sistem de gestionare financiară după aceleași principii. Eram curioasă să văd dacă se încadrează procentual ceea ce aveam noi reflectat în bugetul familiei noastre cu cele 6 pușculițe financiare, pe care o să-ți le prezint mai jos. Pentru familia noastră a fost o validare a ceea ce creasem în materie de gestionare a finanțelor personale. Cât și o posibilitate de a revizui unele categorii de buget în sensul creșterii sau reducerii acestora. Ce sunt aceste pușculițe financiare și cu ce ne ajută? Aceste pușculițe financiare sunt niște plicuri, conturi bancare sau pot fi conturi virtuale create de tine într-un excel sau cum îți este comod ție, în care lunar îți împarți banii, respectând niște limite procentuale. Practic ele te ajută să îți împarți procentual veniturile tale după destinație și scop. Și au menirea să-ți arate clar unde și spre ce îți direcționezi banii. Care sunt cele 6 pușculițe financiare? Și ca să fie mai clar ce reprezintă acest sistem cu pușculițe, hai să vedem concret care sunt acestea și care e procentul de alocare a veniturilor: 10% – Pușculița pentru Independență Financiară 10% – Pușculița pentru Economii și Cheltuieli pe termen lung 10% – Pușculița pentru Educație 50% – Pușculița pentru Cheltuieli uzuale/Necesități 10% – Pușculița pentru Divertisment 10% – Pușculița pentru Donații Pușculița pentru Independență Financiară În pușculița pentru Independență Financiară aloci 10% din veniturile tale pentru a-ți asigura viitorul financiar, pensionarea. Mai exact, acești bani vor fi folosiți doar pentru a face investiții și a crea surse de venit pasiv. Pușculița pentru Economii și Cheltuieli pe termen lung Banii pentru Economii și Cheltuieli pe termen Lung, cei 10%, vor fi folosiți pentru planurile tale de renovare a locuinței, evenimente importante din viața ta, vise. Acestea sunt doar niște exemple, depinde de stilul tău de viață, de obiectivele tale pe termen lung și de ceea ce este important pentru tine. Pușculița pentru Educație Pușculița pentru Educație este vitală, din punctul meu de vedere, așa cum fără educație nu avem cum să ne dezvoltăm, să fim mai mult, să avem o viață mai bună. Plus că e cea mai profitabilă investiție pe care o poți face vreodată. În acestă pușculiță pui 10% la sută din veniturile tale pentru a cumpăra cărți, cursuri, seminarii, meditații, ședințe de consultanță & coaching, mentorat, terapie. Orice formă de educație care te poate ajuta să te dezvolți în direcția în care ai nevoie sau îți dorești. Pușculița pentru Cheltuieli uzuale/Necesități 50% din veniturile tale vor merge pentru a fi acoperite necesitățile tale zilnice, cum ar fi: mâncare, casă, facturi, trasnport, medicamente, igienă, haine și îmbrăcăminte… Pușculița pentru Divertisment Unul dintre secretele gestionării banilor este echilibrul. Astfel, pușculița pentru Divertisment are menirea de a te răsfăța. Cei 10% trebuie să fie bani care să fie folosiți pentru a te simți răsfățat, recompensat pentru eforturile care le depui. Tu știi mai bine care sunt modalitățile în care o poți face. Altfel, atunci când câștigi, economisești, aduni și te zgârcești sau nu știi să cheltui pentru ca să te bucuri și să-ți creezi momente de relaxare, distracție – ajungi la frustrare. Însă, nu e cazul celor care cheltuie pe distracții mai mult decât își permit sau nu au nici un control în acest sens. Pușculița pentru Donații Unul din secretele vieții este să dăruiești din ceea ce ai, la propriu și figurat. Ca să primești trebuie să și dăruiești. Tocmai de aceea este pușculița cu alocare de 10% din venituri direcționați spre Donații. Dăruiește conștient și cu bucurie, nu din obligație! Concluzii și recomandări Dacă ești la început de drum în ale managementului banilor, ești la etapa în care vrei să-ți faci bugetul personal, acest sistem cu pușculițe te poate ajuta să ai mai multă claritate în stabilirea limitelor de buget pentru categoriile tale de cheltuieli. Dacă duci deja evidența banilor tăi și ai deja un buget, aceste 6 pușculițe financiare îți dă o posibilitate de evaluare a punctului în care te afli și de identificare a zonelor unde ai putea face modificări, ajustări. Ce țin să menționez neapărat: alocările procentuale sunt doar niște repere care să te ghideze. Și nu e nimic greșit să ai devieri de la acest sistem. Important, sistemul tău de management al banilor să fie în concordanță cu valorile tale, cu situația ta, stilul tău de viață și obiectivele tale pe termen lung, mediu, scurt. De exemplu, poate cineva își dorește să devină independent financiar înainte de vârsta de pensionare. Atunci evident că în pușculița pentru Independență Financiară va trebui să crească treptat procentul de alocare. Sau poate să scadă suma de bani alocată pentru pușculița pentru Cheltuieli uzuale/Necesități. Situația financiară și viața fiecăruia e individuală, așa că te încurajez să adaptezi aceste 6 pușculițe financiare după nevoile, preferințele și valorile tale. Iar dacă ți-a plăcut acest concept de pușculițe financiare, împărtășește-l și cu prietenii tăi. Mult spor în gestionarea banilor tăi, Stela Un Ebook în dar pentru tine! 20 de măsuri eficiente care te pot ajuta să reduci una dintre cele mai mari griji ale oamenilor – cea legată de bani. Descarcă gratuit!

Nevoi și dorințe – Care e diferența și ce putem face?
Cât de des ai de luat decizii financiare mai mari sau mai mici? Cât de des faci cumpărături și cum alegi ceea ce cumperi? Cât de mult conștientizezi deciziile pe care le iei, alegerile pe care le faci? Am pus aceste întrebări de reflecție, pentru că se întâmplă să fim în vârtejul rutinei, emoțiilor, presiunii exterioare… Se întâmplă să facem cumpărături din impulsivitate, să luăm decizii sub influența emoțiilor și a presiunii din societate, care duc la creșterea cheltuielilor noastre. De exemplu, ți s-a întâmplat: să cumperi o haină care ți-a plăcut foarte mult sau care era la reducere, dar de care chiar nu aveai nevoie? să cumperi mai multe dulciuri sau produse alimentare, doar că erai flămând/ă sau erai într-o stare nu prea bună? să cumperi o mașină, mobilă sau alte bunuri materiale cu mult peste bugetul tău, pentru că ți-e frică de gura lumii și că nu vei primi validare și acceptare din partea societății (familie, rude, prieteni…) Lista poate continua… De ce se întâmplă să trăim așa experiențe? Pentru că nu ne cunoaștem pe noi înșine suficient de bine, nu conștientizăm: Ce nevoi și dorințe avem? Care sunt prioritățile noastre? Ce este important pentru noi? Ce valoare aduce în viața noastră produsele și serviciile care le cumpărăm? Ce simțim atunci când vedem un produs/serviciu, care pentru moment ni-l dorim? Diferența dintre nevoi și dorințe Care este diferența între nevoi și dorințe? Ce nevoi și dorințe avem? Răspunsurile la aceste întrebări sunt magice și salvatoare în gestionarea banilor noștri, atunci când facem alegeri și luăm decizii la cumpărături, ceea ce are impact direct asupra sumei de bani pe care o cheltuim și valoarea pe care o primim în urma achizițiilor noastre. De exemplu, fructele sunt o necesitate în alimentația noastră, iar bomboanele o dorință (fără ele putem trăi). 🙂 Dorința = emoție Este de ordin emoțional și adesea/uneori sunt rezultatul unor nevoi emoționale nesatisfăcute Mai poate aștepta Nu este o prioritate în viața ta E încă o pereche frumoasă de pantofi, care ,,E la reducere!,, sau care ,,Așa culoare nu am și s-ar asorta în mod special cu…,, sau ,,Așa model n-o să mai găsesc,, sau ,,Care e la modă,, sau ,,Ce tare aș fi dacă le-aș avea,, sau ,,Ce, eu nu merit?!,,… Nevoia = rațiune Este de ordin logic, rațional Ceva ce poate aștepta mai puțin E ceva fără de care nu poți trăi sau rezolva o anumită situație E o pereche de pantofi noi de care am nevoie pentru că cei care-i am sunt uzați, s-au rupt…sau alte motive întemeiate. Întrebări care te pot ajuta să conștietizezi alegerile care le faci la cumpărături: Dacă în acest moment aș câștiga mai puțin, ce cumpărături aș mai face și ce nu? E o dorință sau o nevoie? (fii sincer/ă cu tine) Cât e de important pentru mine? Ce valoare adăugată îmi aduce în viața mea? Valoare adăugată care mi-o aduce e în concordanță cu valorile mele? Regulile 24h și 7/14 Când nu ești sigur/ă cu privire la o achiziție sau poate ești sigur/ă, te îndemn să te gândești și să-ți răspunzi dacă ceea ce vrei să procuri e o dorință sau o nevoie și să aplici căteva reguli. Regula 24h presupune să-ți acorzi timp și să te gândești asupra alegerii care vrei să o faci. O noapte dormită te va ajuta să nu iei decizii la emoții și să vezi cu mai multă claritate și rațiune lucrurile. Regula 7/14 spune să-ți stabilești un plafon, o sumă X (o sumă care consideri tu, așa cum tu îți cunoști cel mai bine situația și te cunoști pe tine însuți) pentru care să-ți pui la dispoziție 7 zile de gândire, dacă prețul produsului sau serviciului pe care vrei să-l procuri îl atinge. Iar dacă produsul/serviciul costă peste plafonul X stabilit de tine, acordă-ți 14 zile pentru a te gândi. Se poate întâmpla ca în această perioadă să găsești oferte mai bune, să analizezi mai bine piața sau să-ți definești mai bine preferințele și criteriile de selecție, care pe termen lung să-ți economisească bani, timp și energie. Sper din toată inima că ai avut un moment de conștientizare în urma lecturii acestui articol, că îți vei cunoaște mai bine care sunt dorințele și nevoile tale și vei putea să faci cumpărături mai cumpătate în viața ta. Totul depinde de tine! Dacă consideri că subiectul articolului e de interes pentru prietenii tăi sau e necesar în gestionarea inteligentă a banilor tăi, te invit să-i faci share sau să lași un comentariu mai jos. Spor la decizii înțelepte! 🙂 Stela Un Ebook în dar pentru tine! 20 de măsuri eficiente care te pot ajuta să reduci una dintre cele mai mari griji ale oamenilor – cea legată de bani. Descarcă gratuit!
Search
Popular posts
Popular tags
