A face economii e un obicei necesar în viața noastră financiară. Odată creat e un mecanism care ne ajută să ne realizăm obiectivele financiare, să ne îndeplinim vise și să ajungem să avem un stil de viață așa cum ne dorim. Dar ne învață și să fim răbdători.

Consider că pentru a economisi e nevoie să ținem cont de niște aspecte importante, care personal mă ghidează și care vreau să le împart cu tine.

De ce e nevoie pentru ca să facem economii în mod responsabil și disciplinat?

#Să conștientizăm importanța economisirii în viața noastră.

Dacă cheltui toți banii pe care îi câștigi, nu ai cum să-ți asiguri un viitor financiar echilibrat.

#Să identificăm motivația interioară pentru a economisi mai mult și în mod disciplinat.

Care ar fi de ce-ul nostru în materie de economisire?

#Să ne cunoaștem clar dorințele și nevoile noastre.

Să nu ținem pasul cu vecinul. Să nu ne comparăm viața cu ceea ce vedem în mass-media, în social media, în publicitate, pentru că altfel nu vom fi imuni la nevoile și dorințele create artificial pe aceste căi.

#Să avem stabilite obiective financiare, pentru ca să cunoaștem:

De ce și pentru ce anume vrem să economisim? Cât e nevoie, cât vreau, cât pot la moment să economisesc ca să-mi ating obiectivele propuse?

#Să ducem evidența cheltuielilor și să avem un buget, care să ne ghideze.

Astfel încât, să avem mai multă claritate în finanțele personale și să cunoaștem exact rata noastră de economisire. Să putem găsi soluții de optimizare și de economisire.

#Să fim hotărâți și perseverenți, să ne creem un obicei de economisire, de pe urma căruia vom avea doar de câștigat.

Să luăm decizia ca de azi să economisim, pentru a ne bucura de beneficiile multiple care ni le poate aduce în viitor. Să ne plătim pe noi înșine. Adică minim 10% din tot ceea ce câștigăm să o păstrăm pentru noi pentru totdeauna.

#Să ne asumăm și să acceptăm stilul de viață oferit de câștigurile noastre minus cei 10 la sută, care îi punem deoparte pentru noi.

Asta nu înseamnă să nu ne dorim un standard de viață mai înalt. Pur și simplu să fim recunoscători pentru ceea ce avem la moment și să acționăm, să creștem veniturile noastre pentru a putea crește și nivelul de viață la care visăm.

Bine și cum putem să ne punem la punct un proces de economisire? Ce metode putem folosi ca să economisim mai mult și în mod disciplinat?

Metode care ne pot ajuta să facem economii în mod disciplinat

Sunt mai multe metode care ne pot ajuta să facem economii cu consecvență și disciplină. În funcție de situația noastră individuală, de tiparul nostru financiar, de obiectivele noastre, putem aplica metode care ni se potrivesc cel mai bine.

În continuare vreau să-ți prezint câteva metode mai relevante, care sunt mai la îndemână și care chiar funcționează.

1. Plata programată

Este un serviciu bancar care îți permite efectuarea automată de transferuri la date fixe și valori stabilite de tine în prealabil. În funcție de banca unde ai deschise conturile tale, serviciul poate fi gratuit sau să aibă un comision fix per transfer.

Acest serviciu este foarte ușor de folosit și comod, în special, în cazul în care vrei să pui deoparte cei 10 la sută sau cât vrei tu să te plătești pe tine însuți. Practic, banca transferă în numele tău suma de bani pe care vrei să o economisești constant lună de lună, la data stabilită de tine, din contul tău curent în alt cont de economii, de exemplu, care îl indici în ordinul de plată programată. Astfel, pui pe pilot automat procesul tău de economisire, în mod disciplinat fără pierdere de timp și energie.

Plata programată o poți folosi desigur și pentru diverse alte scopuri personale de economisire, unde crezi că ai nevoie de mai multă disciplină și accesibilitate.

2. Asigurarea de viață

Pe lângă funcția de bază de protecție financiară, asigurarea de viață reprezintă și o alternativă de economisire pe termen lung. Mai ales, când e vorba de perioada de pensionare, la care e bine să te gândești de când ești tânăr și pentru care e necesar să-ți asiguri surse financiare.

Astfel, în cazul unei asigurări de viață cu componentă de economisire, lunar/trimestrial/anual plătești o primă de asigurare, iar la expirarea termenului de asigurare beneficiezi de suma asigurată garantată, dar și de participare la profit câștigat din sumele investite de compania de asigurare.

Încheierea unei asigurări de viață te ajută să fii și mai disciplinat. Pentru că odată încheiat contractul de asigurare, îți asumi să plătești o primă de asigurare cu regularitate. Altfel, pierzi suma asigurată de la final, mai bine zis, banii care i-ai plătit suplimentar pentru riscul de viață acoperit de compania de asigurări.

Aici aș vrea să-ți fac o recomandare. Dacă privești asigurările de viață ca o metodă de economisire, te îndemn să le studiezi mai întâi și să le înțelegi tipologia, funcționalitatea, condițiile. În așa fel încât, să fii conștient de gradul de pliere al asigurărilor de viață cu necesitățile tale și situația ta concretă și să vezi dacă sunt în concordanță cu așteptările tale de orice natură.

3. Planul de economisire

Este o metodă care te poate ajuta să faci economii într-o manieră responsabilă. O poți aplica fie elaborând un plan de economisire pe o foaie de hârtie, într-un fișier de excel, fie prin intermediul unui plan de economisire oferit de bănci sau un plan de economisire cu protecție financiară oferit de companiile de asigurări.

Pentru început stabilește obiectivul tău și motivația ta, perioada de economisire și suma depunerilor lunare. Poți să abordezi lucrurile începând și de la o sumă de bani care vrei să o acumulezi. După care să determini suma de bani care trebuie să o economisești lunar și perioada necesară de economisire. De aici încolo, graficul tău de economisire e conturat, rămâne doar să-l pui în practică.

4. Borcănașul cu mărunțiș

Ideea cu borcănașul e foarte simplă și implică economisirea de bani cash. Scopul acestei metode e să te motiveze să economisești mai mult sau pentru ceva anume. În ce constă ea și ce ai de făcut?

Ai nevoie de un borcan/borcănaș care îți propui să-l umpli cu numerar pentru un obiectiv de-al tău. E important să definești de ce-ul borcănașului ca să ai motivația necesară. De fiecare dată când în portmoneul tău, în buzunarul tău ai monede sau bancnote de 1 leu, de 5 lei, de 10 lei, de care vrei tu, le pui în borcănaș. Tipul și valoarea bancnotelor o stabilești tu din start.

Oare de cât timp vei avea nevoie ca să-ți umpli borcănașul și ce sumă de bani vei acumula?

5. X cumpărături făcute – X lei puși deoparte

Aceasta la fel e o metodă simplă, dar care necesită hotărâre și perseverență. Jocul sună în felul următor: la fiecare achiziție făcută, indiferent de sumă și mărimea achiziției, te angajezi să pui deoparte un procent din suma cheltuită sau o sumă X de bani, care o vrei tu. Un alt aspect de reținut e că regula se aplică indiferent de modalitatea de plată a cumpărăturii cu cash sau cu card.

După cum observi, această metodă presupune evidența cheltuielilor. Ceea ce poate fi un impuls în acest sens dacă nu duci o evidență a propriilor cheltuieli. Însă, dacă duci deja o evidență a cheltuielilor tale poate reprezenta o ocazie în plus să-ți analizezi cumpărăturile și să găsești soluții de îmbunătățire.

De asemenea, poți să modifici, să adaugi elemente sau să complici lucrurile dacă îți plac jocurile și dispui de timp suficient.

În concluzie

Știu că nu e ușor, dar merită cu siguranță! Poți face un mix de metode de economisire, care rezonează cu tine și în timp să le adaptezi situației și nevoilor tale. Oricare din metode le-ai aplica, îți doresc să-ți aducă rezultatele pe care le aștepți și să te bucuri de ele.

Apropo, dacă folosește alte metode de economisire disciplinată, te invit să scrii despre ele mai jos în comentarii.

Ție care din metodele prezentate ți-au plăcut mai mult sau poate le aplici deja?

Spor la economii! 🙂

Stela

Un Ebook în dar pentru tine!

20 de măsuri eficiente care te pot ajuta să reduci una dintre cele mai mari griji ale oamenilor – cea legată de bani.

Descarcă gratuit!


    1 Response to "Cum să faci economii în mod disciplinat"

Leave a Reply

Your email address will not be published.